Pilulele contraceptive vs. diafragma contraceptivă

Pilulele contraceptive vs. diafragma contraceptivă este una dintre întrebările frecvent întâlnite când vine vorba de alegerea celei mai sigure metode de contracepție.

În primul rând, dacă ai o viață sexuală activă și vrei să eviți o sarcină pentru moment, ai nevoie de o metodă de contracepție. Însă, pentru că oferta de contracepție este atât de diversificată, cum știi sigur care este metoda contraceptivă potrivită pentru tine? Îți recomandăm să uiți de „metoda calendarului” sau „metoda retragerii” și să alegi o metodă modernă, sigură și eficientă pe termen lung, atât timp cât o folosești corect.

Două dintre ele sunt pilulele contraceptive și diafragma contraceptivă. Aceste metode contraceptive sunt diferite în ceea ce privește administrarea lor și modul în care acționează. Fiecare dintre ele are avantaje și dezavantaje.

Însă, înainte de a discuta despre siguranța oferită de mijloacele contraceptive, este important să vorbim puțin despre Indicele Pearl. Acesta apreciază eficiența metodei de contracepție dată pe o scară de la 0 la 100, unde scorul cel mai mic este cel mai bun. Indicele Pearl măsoară numărul de sarcini care apar la un număr cunoscut de femei în timpul unui an de utilizare a unei metode contraceptive.

De exemplu, timp de un an (12 luni), 100 de femei utilizează aceeași metodă de protecție în timpul fiecărui contact. La sfârșitul acestei perioade, se stabilește numărul de sarcini (7 sarcini în cazul nostru). Mai departe, Indicele Pearl se calculează după formula: număr de sarcini ori 100 împărțit la numărul lunilor de expunere. Concret, 7*100:1200=0.58.

Acestea fiind spuse, iată mai jos o comparație între pilulele contraceptive și diafragma contraceptivă, bazată pe informații corecte, astfel încât tu s-o alegi pe cea mai potrivită pentru tine.

Pilulele contraceptive

Printre cele mai folosite metode de contracepție se numără pilulele contraceptive (anticoncepționalele orale combinate). Acestea sunt un mijloc de contracepție de lungă durată și au Indicele Pearl mai mic de 1, ceea ce le face să fie printre cele mai sigure contraceptive.

Ce sunt și cum te protejează împotriva apariției unei sarcini?

Anticoncepționalele conțin doze mici din doi hormoni (estrogen și progesteron) care împiedică apariția unei sarcini. Prin eliberarea zilnică a acestora în organism, cei doi hormoni împiedică ovulația, influențează implantarea uterină și îngreunează mobilitatea spermatozoizilor.

Pe scurt, scopul administrării lor este de a împiedica apariţia unei sarcini nedorite, cu menţinerea unui ciclu lunar stabil.

Utilizată corect, pilula contraceptivă asigură o protecție de peste 99,7% împotriva unei sarcini nedorite. Pentru mai multe informații despre pilulă, te invităm să citești acest articol, un ghid de la A la Z despre anticoncepționale.

Beneficiile și dezavantajele anticoncepționalelor

  • Principalele avantaje:
    • Sunt foarte ușor de luat
    • Asigură o protecție împotriva sarcinii de 99,7% (când sunt luate corect)
    • Sunt accesibile ca preț
    • Îți oferă posibilitatea să eviți menstruația într-un anumit moment
    • Ajută la reglarea ciclului menstrual
    • Reduc durerile din timpul menstruației
    • Funcționează ca tratament împotriva acneei
    • Reduc riscul de cancer ovarian și endometrial
    • Oferă protecție împotriva anemiei (din cauza lipsei de fier)
    • Reduc simptomele sindromului ovarelor polichistice
    • Apără sistemul reproducător al femeii
  • Principalele dezavantaje:
    • Nu asigură protecție împotriva BTS
    • Prezintă efecte secundare care includ dureri de cap, sângerări intermenstruale sau senzații de greață și amețeală) la începerea tratamentului (pentru aproximativ 2-3 luni)
    • Prezintă riscuri pentru persoanele fumătoare
    • Administrarea lor începe după consultul ginecologic
    • Eficiența lor depinde strict de utilizarea corectă
    • Unele antibiotice pot influența eficiența pilulelor

Diafragma contraceptivă

O metodă de barieră mai puțin cunoscută în România, însă la fel de eficientă, este diafragma.

Ce este și cum te protejează împotriva apariției unei sarcini?

Diafragma contraceptiva este o membrană din silicon sau latex (ca un căpăcel), cu margini flexibile pe care femeile îl pot introduce adânc în vagin înaintea contactului sexual. Prin acoperirea colului uterin se împiedică ajungerea spermei la ovul, ceea ce înseamnă că oferă protecție împotriva unei sarcini nedorite.

Pentru a reduce riscul de apariție a unei sarcini nedorite, specialiștii recomandă folosirea unui spermicid sub formă de gel, cremă sau spumă pe interiorul diafragmei înainte de introducerea ei în vagin – prin această procedură, eficiența acestei metode contraceptive ajunge la un Indice Pearl de 6.

Diafragma trebuie menținută în interiorul vaginului cel puțin 6 ore după actul sexual, dar nu mai mult de 24 – 48 ore, pentru a evita apariția mirosului urât, a scurgerilor vaginale sau chiar a sindromului de șoc toxic.

Extragerea diafragmei se face cu blândețe, cu ajutorul degetelor care prind marginea și o trag în jos.

Diafragma contraceptivă se spală cu apă și săpun nealcalin după fiecare utilizare și se poate refolosi pe o perioadă de maxim 2 ani.

Important! Pentru utilizarea diafragmei este necesar consultul ginecologic.

Beneficiile și dezavantajele diafragmei contraceptive

  • Principalele avantaje:
    • Nu depinzi de acordul partenerului și o poți folosi chiar dacă acesta nu vrea să folosească un prezervativ
    • O poți lua cu tine oriunde
    • Se introduce ușor
    • Nu afectează în niciun fel fertilitatea
    • Poate fi folosită și în timpul menstruației, fără ca scurgerile vaginale să influențeze contactul sexual
  • Principalele dezavantaje:
    • Nu asigură protecție împotriva BTS
    • Este necesară reaplicarea gelului spermicid la fiecare contact sexual
    • Necesită atenție la introducerea în vagin
    • Este necesar să consulți medicul ginecolog pentru a putea utiliza diafragma
    • Alegerea diafragmei potrivite necesită consult ginecologic

Diafragma contraceptiva poate proteja de o sarcină nedorită cu până la 94% eficiență.

Pilulele contraceptive vs. diafragma contraceptivă. Care e cea mai eficientă metodă contraceptivă dintre cele două?

Prin cum se administrează și cum acționează, pilulele contraceptive și diafragma contraceptivă sunt două metode contraceptive diferite.

În timp ce anticoncepționalele sunt o metodă de contracepție pe termen lung, iar eficiența lor depinde de administrarea corectă, diafragma este o metodă de barieră care îți permite să ai contacte sexuale spontante, dacă o introduci corect.

Din păcate, niciuna dintre metode nu protejează împotriva unei BTS, așa că, la acest capitol câștigător rămâne prezervativul.

O idee bună când vine vorba de alegerea mijlocului de contracepție potrivit este să te consulți cu medicul tău ginecolog. Dacă ai o relație stabilă și contacte sexuale regulate, atunci tratamentul cu anticoncepționale poate să fie cea mai la îndemână și cea mai sigură soluție.

 

 

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.