Infecțiile vaginale vs. infecțiile urinare: cum să le recunoști

Când vine vorba de sănătatea intimă, poate fi o provocare să-ți dai seama exact ce se întâmplă.

Corpul nostru este un mecanism complex și uneori, când ceva nu funcționează bine, simptomele unor afecțiuni pot fi aceleași pentru probleme diferite. Pentru că tratamentele sunt diferite, este important ca diagnosticul să fie corect.

În acest articol, vom vorbi despre două probleme comune cu care multe persoane se confruntă: infecțiile vaginale și infecțiile urinare.

Infecțiile vaginale și infecțiile urinare sunt patologii frecvente și pot provoca disconfort. Deși anumite simptome pot fi similare, este important să știi diferențele dintre cele două infecții, pentru a le putea trata corect și eficient. Fiecare tip de infecție are propriile cauze, simptome și metode de tratament, iar o bună informare te poate ajuta să iei măsurile potrivite pentru sănătatea ta.

Hai să vedem cum poți să-ți dai seama cu ce ai de-a face și ce poți face pentru a te simți mai bine cât mai repede.

Ce sunt infecțiile vaginale?

Infecțiile vaginale sunt infecții ale vaginului cauzate de un dezechilibru la nivelul florei vaginale și prezența unor microorganisme patogene, virusuri, bacterii, ciuperci (fungi), paraziți. Cele mai comune tipuri sunt: vaginoză bacteriană și infecția cu Candida (cunoscută și sub numele de candidoză vaginală).

Câteva dintre simptomele tipice ale unei infecții vaginale sunt:

  • Mâncărime și iritație în zona vaginală.
  • Secreții vaginale anormale (de exemplu, albicioase, dense, cu aspect bârnzos în cazul infecției cu Candida sau gri și cu miros neplăcut în cazul vaginozei bacteriene).
  • Durere sau disconfort în timpul actului sexual sau urinării.

Uneori se manifestă cu senzații neplăcute la nivelul uretrei, cu urinări frecvente.

Citește tot ce trebuie să știi despre infecțiile vaginale.

 Ce sunt infecțiile urinare?

Infecțiile urinare (ITU) sunt infecții ale tractului urinar și sunt cauzate de bacterii care pătrund în tractul urinar prin uretră și se multiplică în vezica urinară.

De cele mai multe ori, bacteriile provin din zona rectală și ajung în uretră din cauza igienei personale deficitare sau a altor factori precum igiena vieții sexuale/ activitatea sexuală, aportul de lichide, anatomia (uretra feminină este foarte scurtă comparativ cu cea a bărbaților) vârsta, sau menopauza.

Simptomele unei infecții urinare pot include:

  • Nevoia frecventă și urgentă de a urina, chiar și atunci când vezica este goală.
  • Presiunea în zona pelvisului.
  • Senzație de arsură în timpul urinării.
  • Urină tulbure, cu miros puternic sau chiar urme de sânge.
  • Durere în zona inferioară a abdomenului sau la nivelul spatelui.

Cum să faci diferența între cele două

Deși anumite simptome pot părea similare, uite câteva indicii care te pot ajuta să-ți dai seama dacă ai de-a face cu o infecție vaginală sau urinară:

  1. Localizarea durerii

Infecțiile urinare tind să provoace dureri mai jos în abdomen și în spate, în timp ce infecțiile vaginale cauzează mai mult disconfort la nivelul vaginului.

   2. Tipul de secreții

Infecțiile vaginale produc, de obicei, secreții anormale, în timp ce infecțiile urinare de obicei nu modifică secrețiile vaginale.

    3. Urinare frecventă și dureroasă

Acesta este un semn mai specific pentru infecțiile urinare, deși poate apărea și în cazul infecțiilor vaginale în anumite situații.

Recunoști aceste simptome?

Dacă bănuiești că ai o infecție, este important să consulți un medic pentru un diagnostic precis. Iată câteva sfaturi pentru a te ajuta să te simți mai bine în timp ce aștepți consultul:

Teste de laborator recoltate înainte de începerea tratamentului:

  1. sumar de urină cu sediment.
  2. urocultură
  3. cultură secreții vaginale
  4. măsurarea pH-ului vaginal

De asemenea, e bine să știi că există teste rapide orientative dacă evaluările recomandate nu sunt disponibile.

În orice caz, îți recomandăm să eviți contactul sexual în situația în care ai simptome urinare sau vaginale.

Pentru infecțiile vaginale:

  • Evită produsele de igienă intimă parfumate care pot irita și mai mult zona.
  • Poartă lenjerie din bumbac și evită hainele prea strâmte.
  • Păstrează o bună igienă, fără spălături intravaginale, deoarece acestea pot distruge bacteriile benefice.

Pentru infecțiile urinare:

  • Bea multe lichide, în special apă, pentru a ajuta la eliminarea bacteriilor din tractul urinar.
  • Evită cafeaua, alcoolul și alți iritanți ai vezicii urinare.
  • Folosește o sticlă cu apă caldă pentru a ameliora durerea abdominală sau a spatelui.

Tratamentul

Tratamentul pentru aceste infecții este diferit.

  • Infecțiile vaginale pot fi tratate cu antifungice sau antibiotice, în funcție de tipul de infecție.
  • Infecțiile urinare necesită, de obicei, antibiotice.

Tipul de tratament si durata acestuia depinde de tipul si de severitatea infecției. Astfel, este important să consulți un medic pentru a te asigura că urmezi tratamentul corespunzător.

În ambele cazuri, este esențial să urmezi tratamentul complet și să nu întrerupi medicamentele, chiar dacă simptomele dispar.

Sperăm că aceste informații ți-au fost de folos. Dacă totuși ai întrebări sau nelămuriri, trimite-ne un mesaj pe doctorul@planificaneprevazutul.ro

_____
Sursă poză de copertă: shurkin_son on, Freepik.com

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.