Let’s talk about sex: 5 subiecte hot

De cele mai multe ori, discuțiile despre sex pot fi o adevărată provocare pentru un cuplu. Ți-e greu să găsești momentul potrivit sau pur și simplu nu știi exact cum să începi conversația și ce curs ar putea lua aceasta. Însă, discuțiile deschise sunt cele care vă ajută să creați o legătură cu adevărat puternică, bazată pe încredere și vă permite să fiți voi înșivă unul în compania celuilalt. Așadar, iată câteva lucruri de care-ți recomandăm să ții cont atunci când atingi acest subiect în relația ta.

  1. Limite. Nu întâmplător începem cu limitele! Este foarte important să afli și să respecți până unde e dispus să meargă celălalt atunci când vine vorba de a experimenta în viața sexuală. Și, desigur, la fel de important este discuți deschis despre propriile preferințe pe acest subiect. Poți începe această conversație împărtășind ceva ce ți-ar plăcea să experimentezi sau față de care ai o reținere. Odată făcut primul pas, este foarte probabil ca și cealaltă persoană să continue discuția cu propriile limite sau curiozități.
  1. Disfuncții. Da, pot apărea chiar și în cel mai fericit cuplu. Includem aici anumite probleme care pot apărea în viața sexuală, cele mai frecvente fiind, în cazul bărbaților, ejacularea precoce, iar în cazul femeilor, dificultatea de a se relaxa și de a se excita în timpul actului sexual. Deși este un subiect mai dificil de abordat, în cele mai multe cazuri, cea mai bună soluție este comunicarea deschisă și sentimentul de susținere și înțelegere din partea celuilalt.
  1. Protecția sexuală. Fără de care nu se poate! Este foarte important să stabiliți încă de la început ce metode moderne și eficiente de contracepție vă ajută să vă simțiți în siguranță și vă permite să vă concentrați pe ceea ce va aduce cea mai mare plăcere 🙂

Bine de știut: atunci când orice metodă folosită eșuează sau n-ați putut să o folosiți corect, pilula de a doua zi vă poate scoate din încurcătură!

  1. „Ai chef sau nu ai chef? Nu? Ce zici de acum?” Atunci când vine vorba de dorința de a face sex, sincronizarea este mult mai importantă decât ai crede. Uneori, din diferite motive, se poate întâmpla să nu ai chef și este perfect normal. În asemenea situații, este important să-i explici celuilalt deschis, cu calm, de ce acela nu este cel mai potrivit moment pentru tine, astfel încât să nu se simtă respins, ci să-ți înțeleagă motivele.
  1. Feedback. Feedback. Nimic mai simplu și mai important! Nimeni nu-ți poate citi întotdeauna gândurile și e nedrept să presupui că ar putea s-o facă. Cel mai firesc este să spui ce anume te excită sau, dimpotrivă, ce te blochează atunci când vine vorba de sex. Abordează subiectul natural și cel mai probabil vei descoperi că și celălalt poate avea la fel de multe curiozități sau chiar nesiguranțe de împărtășit.
Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.