7 mituri despre tampoanele interne

Când vine vorba de menstruație, cele mai frecvente întrebări sunt cele legate de tampoanele interne și absorbante.

Chiar dacă fiecare fată are nevoile și preferințele ei când alege prima sau a doua variantă de protecție, aceasta poate fi influențată de numeroasele mituri care există despre tampoanele interne. În acest articol vei învăța ce este adevărat și ce anume este fals legat de tampoanele interne:

Mitul 1: Tamponul se poate bloca sau pierde în corp

Fals! Dacă este introdus corect, tamponul este destul de fix, nu are pe unde să se plimbe și să ajungă în alte părți ale corpului tău. Tampoanele nu se blochează, iar orificiul dintre uter și vagin este mic, astfel că nu-i permite să treacă prin el.

Sfat: Dacă simți că nu se mișcă atunci când tragi de fir, îți recomandăm să-ți relaxezi mușchii și să nu te încordezi.

Mitul 2: Nu poți folosi tampoanele interne dacă ești virgină

Fals! Acesta este cel mai întâlnit mit și, cu siguranță l-ai auzit și tu de cel puțin câteva ori. Tampoanele interne de mici dimensiuni, cum sunt cele Mini, pot fi folosite chiar dacă ești virgină, fără să te dezvirgineze.

Mitul 3: Nu poți folosi tampoanele interne înainte de prima menstruație

Adevărat! În preajma primei menstruații himenul devine moale și flexibil datorită hormonilor, ceea ce înseamnă că vei putea introduce ușor tamponul intern. Înainte de menstruație, vaginul va fi probabil uscat, așa că va fi greu să introduci un tampon.

Mitul 4: Trebuie să schimbi tamponul o dată la 4 ore

Parțial adevărat! Ca regulă generală, tampoanele interne se schimbă o dată la 3-6 ore. Însă, totul depinde de fluxul tău. Spre finalul menstruației poți să faci schimbarea la 6-8 ore.

Mitul 5: Este interzisă utilizarea tampoanelor interne pe timpul nopții

Fals! Ca regulă, nu ar trebui să depășești 8 ore de purtare a unui tampon intern. Din acest motiv, dacă somnul durează mai mult de 8 ore, este recomandat să nu le folosești, deoarece sângele este un mediu bun de cultură pentru germeni. Cu toate astea, dacă schimbi tamponul chiar înainte de culcare și imediat după ce te-ai trezit, nu este nicio problemă în a-l folosi și peste noapte.

Mitul 6: Trebuie să-l schimbi de fiecare dată când mergi la toaletă

Faaaals! Uretra, vaginul și intestinele sunt organe separate care au propriul orificiu. Singurul element care determină momentul în care trebuie să schimbi tamponul intern este fluxul sanguin. Dacă vrei să testezi dacă este sau nu momentul să-l înlocuiești, trage ușor de fir. Dacă tamponul se mișcă ușor, înseamnă că este plin și trebuie schimbat. În caz contrar, mai lasă-l puțin (fără să depășești 8 ore).

Mitul 7: Te protejează chiar și în apă și la orele de sport

Adevărat! Printre principalele avantaje pe care le are utilizarea tampoanelor interne se numără și vizibilitatea lor redusă și libertatea pe care ți-o oferă. Dacă mergi la piscină, tot ce trebuie să faci este să-ți introduci un tampon intern nou înainte de a intra în apă și să-l schimbi de îndată ce ieși din piscină.

Legat de sport, poți practica orice sport în timp ce porți un tampon intern. Acesta se dilată și rămâne fix.

Atenție! Pentru sănătatea ta, îți recomandăm să folosești tampoanele interne doar în situații necesare, nu ca regulă generală, din cauza substanțelor care se folosesc pentru înălbirea lor.

Dacă mai ai nelămuriri în ceea ce privește absorbantele și tampoanele interne, acest articol te poate lămuri.

Indiferent de varianta pe care o alegi, îți recomandăm să ții cont de igiena intimă și să le schimbi de fiecare dată când este necesar.

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.