Beneficiile sexului: plăcere și sănătate curată

Sexul nu este doar un mod foarte plăcut în care să-ți petreci timpul cu partenerul sau partenera, ci și o cale prin care starea de sănătate poate fi îmbunătățită semnificativ. Primul gând care ne vine în minte tuturor atunci vorbim despre beneficiile sexului pentru sănătate este legat de efortul fizic și de caloriile arse, însă mai putem trece în revistă și alte avantaje. În continuare, iată 7 motive pentru care este bine să te bucuri de o viață intimă activă alături de persoana potrivită, având grijă să folosești metode contraceptive moderne.

Beneficiile sexului pentru sănătate

  1. Sexul crește imunitatea –  numeroase studii au arătat că persoanele care fac sex în mod frecvent sunt și cele care au o imunitate mai crescută. Motivul principal îl reprezintă un anticorp care este responsabil de întărirea sistemului imunitar și care se găsește în cantități mai mari în corpul celor care fac sex des.
  2. Sexul reduce stresul – în timpul sexului, organismul eliberează o serie de hormoni precum oxitocina și serotonina. Aceștia mai sunt cunoscuți sub denumirea de „hormoni ai fericirii” și au capacitatea de a determina o stare generală de bine, putând fi considerate antidepresive proprii corpului.
  3. Sexul ameliorează durerile – aceiași hormoni care dau starea de bine în timpul actului sexual au și proprietatea de a reduce durerile fizice, dacă acestea există, acționând ca analgezice naturale.
  4. Sexul prelungește viața – oamenii de știință au demonstrat faptul că persoanele care fac sex în mod regulat trăiesc mai mult și mai bine față de ceilalți. Așadar, o viață sexuală activă și responsabilă poate crește semnificativ speranța de viață.
  5. Sexul îmbunătățește somnul – oxitocina eliberată în timpul sexului reduce stresul și, prin urmare, ne poate ajuta să dormim mai bine și să scăpăm de insomnii.
  6. Sexul menține inima sănătoasă – studiile au demonstrat că persoanele care fac sex de cel puțin două ori pe săptămână sunt mai puțin predispuse să facă un atac de cord. Creșterea ritmului cardiac este un antrenament excelent pentru inimă.
  7. Sexul reduce riscul de cancer de prostată – explicația pentru acest lucru stă în faptul că ejaculările frecvente elimină toxinele care pot fi secretate de prostată în lichidul seminal.

Așadar, o viață sexuală activă îți poate aduce numeroase beneficii atât psihice, cât și fizice. Cu toate acestea, sexul nu trebuie privit doar ca un simplu antrenament pentru fizic. Pentru a te bucura pe deplin de o viață intimă satisfăcătoare, este nevoie de o relație bazată pe încredere și afecțiune. De asemenea, dacă nu plănuiești venirea unui copil, nu uita să te protejezi folosind o metodă contraceptivă sigură și eficientă! În cazul în care metodele folosite eșuează, contracepția de urgență este eficientă dacă este utilizată cât mai repede după contactul sexual neprotejat.

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.