Totul despre abstinența sexuală

Discuțiile despre sexualitate sunt din ce în ce mai deschise și diverse, așa că s-ar putea să te surprindă că abstinența sexuală este încă o opțiune pentru multe persoane, indiferent de vârstă.

Ce este abstinența?

Abstinența sexuală înseamnă pur și simplu a alege să nu participi la activități sexuale. Motivele din spatele acestei decizii sunt diverse, de la convingeri religioase sau personale până la motive de sănătate.

Și totuși, de ce aleg unii abstinența?

1. Convingeri religioase sau spirituale

Unele persoane aleg abstinența din motive religioase sau spirituale. De exemplu, în creștinism, abstinența este adesea văzută ca un mod de a păstra puritatea corpului și minții, conform principiilor biblice. În islam, sexul în afara căsătoriei este interzis, iar abstinența este privită ca o expresie a fidelității față de învățăturile Coranului.

2. Convingeri personale

Fiecare persoană este unică, iar convingerile care influențează alegerea abstinenței sexuale diferă.

Poate preferi să dezvolți legături emoționale profunde înainte de orice conexiune fizică, sau poate ai avut experiențe anterioare care te-au făcut să preferi abstinența până când găsești un partener adecvat. Sau, pur și simplu, s-ar putea să nu simți o atracție puternică sau un interes pentru activitatea sexuală, preferând alte forme de intimitate.

Și, desigur, poate vrei să aștepți până când simți că ai găsit persoana „potrivită” cu care să împărtășești această experiență, bazându-se pe un ideal romantic. Nimic nu e greșit!

3. Pentru sănătate

Abstinența este singura metodă de „contracepție” care garantează cu 100% absența unei sarcini. Asta deoarece fără actul sexual, nu există expunere la spermatozoizi, iar ovulul unei femei nu poate fi fertilizat.

Acest lucru este absolut sigur în comparație cu alte forme de contracepție, cum ar fi prezervativele, pilulele contraceptive sau dispozitivele intrauterine, care, deși sunt foarte eficiente când sunt utilizate corect, tot au un mic procent de eșec.

În plus, abstinența elimină orice risc de transmitere a BTS-urilor între parteneri.

Impactul asupra relațiilor

Unul dintre cele mai delicate aspecte ale abstinenței este modul în care influențează relațiile personale. Comunicarea deschisă și sinceră este importantă pentru a discuta despre așteptările și motivele abstinenței și să vă asigurați că amândoi vă simțiți confortabil și respectați în deciziile pe care le luați împreună.

Deși abstinența poate aduce beneficii într-o relație, nu este lipsită de provocări.

Diferențele în dorința sexuală și așteptările legate de intimitate pot crea tensiuni. Este posibil ca partenerul tău să se simtă neglijat sau respins sexual, în timp ce tu te poți simți presat/ă să renunți la alegerile tale. Gestionarea acestor tensiuni necesită un efort conștient din partea ambelor părți pentru a găsi un echilibru care să satisfacă nevoile amândurora.

Indiferent de motivele tale personale, să știi că alegerea de a practica abstinența este validă și merită respectată. Este o decizie profund personală și, ca orice alt aspect al vieții, cea mai bună alegere este cea care se potrivește cel mai bine cu nevoile și valorile tale personale.

Dacă alegi abstinența, fă-o cu încredere și mândrie, știind că este dreptul tău de a decide ce este cel mai bine pentru tine.

Relația dintre abstinență și masturbare

Abstinența și masturbarea pot avea o relație complexă, dar complementară pentru mulți oameni. În timp ce abstinența evită riscurile legate de sexul cu parteneri, masturbarea poate oferi o cale sigură și personală de a explora și de a satisface nevoile sexuale, respectând în același timp propriile convingeri și limite personale.

În final, fie că optezi pentru abstinența sau nu, cel mai important este să fii informat, sănătos și fericit în alegerile tale. Într-o lume care evoluează rapid, respectul pentru diversele decizii personale, inclusiv în ceea ce privește sănătatea sexuală, este esențial pentru a construi o societate mai înțelegătoare și mai bună.

_____
Sursă poză de copertă: Freepik.com

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.