9 întrebări și răspunsuri cheie despre anticoncepționale!

1. În ce perioadă a lunii pot începe să iau anticoncepționale pentru a avea efect imediat?

Pentru efect imediat, trebuie să începi folia de pilule în prima zi de menstruație. Pentru ciclul menstrual regulat, efectul contraceptiv este asigurat din prima zi de administrare. Dacă ciclul menstrual este neregulat, efectul contraceptiv este asigurat după 7 zile de administrare. În acest caz, este necesar să folosești o metodă contraceptivă suplimentară în aceste prime 7 zile, până ce se instalează efectul contraceptiv.

Pentru a evita ca menstruația să apară în weekend, folia se începe în prima duminică după apariția menstruației. Condiția este aceeași – folosirea unei metode contraceptive suplimentare timp de 1 săptămână, care te ajută să eviți o sarcină nedorită.

2. Ce se întâmplă dacă am uitat să iau o zi pilulă?

Dacă ai uitat o pilula, aceasta trebuie administrată cât mai repede (imediat ce îți aduci aminte), iar următoarea pilula se va administra ca de obicei. Nu este necesară o metodă suplimentară de contracepție dacă este vorba de numai o pastilă uitată.

3. Ce fac dacă am uitat să iau anticoncepționalele două zile la rând, în primele două săptămâni după menstruație?

Dacă au fost uitate două pilule în primele 2 săptămâni, pot fi administrate două pilule în fiecare două zile următoare. Însă, pentru siguranță, se recomandă folosirea, în paralel, a unei alte metode de contracepție în cazul unui contact sexual care are loc în următoarele 7 zile.

4. Există posibilitatea ca întreruperea administrării pastilei anticoncepționale să cauzeze întârzieri ale menstruației pe o perioadă mai lungă decât o lună?

Uneori, după întreruperea anticoncepționalelor, menstruația poate să fie redusă cantitativ sau să nu apară în prima lună. Dacă menstruația întârzie mai mult de o lună, este bine să apelezi la medicul ginecolog pentru o evaluare de specialitate.

5. Pot lua anticoncepționale în perioada alăptării? De ce ar trebui să țin cont?

În perioada în care femeia alăptează, contracepția este necesară după primele 3 luni de la naștere (perioada în care alăptarea regulata de minimum 5 ori pe zi și noapte asigură contracepția). Pentru proaspetele mămici, se recomandă un tip de anticoncepționale care conțin doar un derivat de progesteron. Administrarea presupune câte o pilula pe zi, timp de 28 de zile, fără pauză între folii.

6. Există șansa să rămân însărcinată chiar dacă iau corect anticoncepționalele?

Anticoncepționalele administrate corect au rata de eficiența de 99,7%, așadar șansele sunt extrem de mici.

7. Ce efecte secundare pot exista dacă folosesc deja anticoncepționale, dar am uitat să iau unul dintre ele, iar în urma unui contact sexual am luat și pilula de a doua zi?

Dacă ai uitat să iei o pilulă, este important să o iei totuși imediat ce-ți amintești. Următoarea pilulă se administrează ca de obicei. Nu este necesar să folosești o altă metodă de contracepție în acest caz. Pilula de a doua zi este necesară dacă ai uitat două pilule în a treia săptămâna sau dacă au fost uitate mai mult de trei pilule în orice moment de administrare. În aceste situații, anticoncepționalele nu mai asigură protecție, însă folosirea pilulei de a doua zi în cel mai scurt timp de la un contact sexual neprotejat care are loc în această perioadă te poate ajuta să eviți o sarcină nedorită. Pilula de a doua zi are o eficiență de 99% dacă este administrata în primele 24 de ore de la contactul sexual neprotejat, de 85% în intervalul 26-48 de ore și de 58% în intervalul 49-72 de ore.

8. Ce riscuri pot exista în cazul în care doresc să-mi întârzii menstruația și iau anticoncepționalele fără pauza de 7 zile?

Administrarea următoarei folii de pilule în continuarea celei curente, fără pauza de 7 zile asigură evitarea apariției menstruației. Aceasta va apărea atunci când femeia va face pauza de 7 zile înaintea următoarei folii.

9. Ce trebuie să fac dacă se întâmplă să vomit după ce am luat o pilulă contraceptivă? Mai are efect?

Dacă vărsătura se produce în primele 2 ore de la administrare, este necesară administrarea unei alte pilule pentru a se asigura efectul contraceptiv. Apoi se continuă ritmul normal de administrare.

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.