Relațiile la distanță în adolescență

Chiar de curând cineva îl întreba pe @iepurasu_in_love dacă relațiile la distanță sunt posibile în adolescență.

Desigur, nu există o regulă în acest sens, dar dacă vorbim de parteneri care chiar își doresc să fie împreună, atunci de ce nu ar fi posibil?

Cu siguranță, în noul context al pandemiei cu coronavirus, relațiile la distanță au devenit o realitate pentru multe cupluri, forțate de împrejurări și de regulile distanțării sociale. V-ați cunoscut, v-ați plăcut și fix când lucrurile mergeau mai bine, unul dintre voi a trebuit să se mute fie în orașul natal, fie în altă țară.

În acest articol, ne propunem să trecem pe scurt prin provocările care vin cu o relație la distanță, dar și câteva soluții care fac să pară distanța mai mică.

Provocările pe care multe cupluri la distanță le întâlnesc

  • Lipsa contactelor fizice. Poate cea mai mare provocare când vine vorba de o relație la distanță este reprezentată de lipsa afecțiunii partenerului și a contactelor fizice, așa cum a reieșit și din sondajul realizat de Planifică Neprevăzutul în timpul izolării sociale. Chiar dacă la început pare imposibil, mai ales dacă la începutul relației ați stat împreună, cu timpul vă puteți adapta și la această realitate, iar online-ul ajută mai mult ca niciodată la găsirea de noi soluții de cum să fiți aproape, la zeci/sute de kilometri distanță.
  • Lumea din jur nu crede în relația voastră. Guess what: nici nu trebuie. Doar voi știți ce v-a adus împreună și dacă sunteți suficient de puternici cât să rezistați în ciuda condițiilor imperfecte.
  • Gelozia exagerată. Când ești departe de persoana iubită, orice întârziere în reacție, orice întâlnire cu persoane pe care tu nu le cunoști îți pot trezi suspiciuni. Cu toții avem momente când ne simțim nesiguri pe noi sau pe relație și atunci avem tendința de a dramatiza orice situație, cu scopul de a ne obține cât mai multe asigurări de la partener că e totul bine.
    În aceste cazuri, comunicarea este foarte importantă. Dacă totuși partenerul nu reușește să îți liniștească grijile și mai mult ți le accentuează, poate că există acolo niște motive pe care nu ar trebui să le ignori și ar trebui mai degrabă să reevaluezi dacă relația merită timpul tău.
  • Petreceți prea mult timp vorbind și alte aspecte ale vieții tale au de suferit. În special când relația este mai la început sau când distanța abia a apărut în relația voastră și a schimbat dinamica ei, există de multe ori tendința de a petrece mult timp la telefon/Facetime/messenger etc. cu partenerul pentru a compensa lipsa fizică a acestuia.
    Cu toate că într-o anumită masură acest lucru este normal, e bine ca de la început să țineți sub control acest lucru pentru a evita crearea unui model al relației pe care va fi foarte dificil să îl susțineți pe termen lung. Mai cumpătați de la început și veți reuși mai bine să vă gestionați atât timpul personal, cât și timpul împreună.

Câteva sfaturi pentru a-ți face relația la distanță cât mai plăcută

  • Comunicați des, dar nu tot timpul. E frumos ca celălalt să se trezească cu un mesaj de la tine și să vă tot auziți pe parcursul zilei când ți se întâmplă ceva fain, dar încearcă să nu compensezi pentru distanța dintre voi cu conversațiile fără sfârșit. Chiar dacă la început pare cel mai bun mod de a vă consola că nu sunteți aproape, apelurile nesfârșite devin obositoare la un moment dat și ideea relației se poate transforma în obligație.
  • Poți avea parte de plăcere sexuală și singur/ă și chiar poți descoperi mai multe lucruri despre tine și corpul tău, prin masturbare, iar revederea cu partenerul/partenera să fie și mai spumoasă.
  • Programați-vă conversațiile sau chiar să organizați date-uri online. Puteți să mâncați „împreună” pe video call ca și cum ați fi ieșit la date în oraș.
  • Alternați mesajele text cu scurte video-uri sau mesaje vocale.
  • Găsiți un joc online pe care să îl jucați împreună.
  • Uitați-vă la același film în același timp, cu partenerul în telefon și comentați-l împreună ca și cum ați fi în fața aceluiași ecran.
  • Presară mesaje cu descrieri provocatoare pentru a menține vie dorința și a stimula imaginația până la următoarea întâlnire față în față. (Recomandarea este să fii precaut/ă cu aceste mesaje, uite aici mai multe detalii).
  • Fiți sinceri unul cu celălalt. La distanță, încrederea în partener este esențială și se poate pierde foarte ușor. Mai bine, jucați „cartea sincerității” în orice situație, chiar și atunci când plănuiți să faceți ceva ce partenerului nu îi convine 100%.
  • Faceți-vă surprize reciproc: trimite-i flori partenerei de la o florărie din orașul ei sau cumpără-i un voucher la magazinul lui preferat.
  • Programați-vă următoarea vizită. Să știți deja când urmează să vă vedeți vă dă ocazia să așteptați cu nerăbdare momentul, să crească dorința și sentimentul de iubire, să vă puneți imaginația la încercare și să faceți timpul să treacă mai repede. Nu așteptați mult până să cumpărați deja biletele pentru următoarea vizită (desigur, în condițiile în care situația permite acest lucru).

Orice relație e unică și dinamica dintre voi e dictată de experiența fiecăruia, de chimia dintre voi, de lucrurile care v-au adus împreună, deci cu fiecare nouă relație se creează un mix unic. De aceea, dacă ai semnalele potrivite din partea partenerului, crede în relația voastră și creeaz-o așa cum ți-o dorești.

Când vă revedeți totuși și vă ia valul, mânați de dorință și dor, nu dați skip contracepției. Dacă ai vreo întrebare, scrie-i Specialistului Planifică Neprevăzutul aici.

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.