Cele 5 limbaje ale iubirii – care este al tău?

Dacă vrei să te asiguri că gesturile tale îi arată partenerei/ului sentimentele tale de dragoste, atunci recomandarea noastră este să citești această carte – „Cele 5 limbaje ale iubirii”, scrisă de Gary Chapman, un expert în consiliere matrimonială.

În toți anii de experiență profesională, Gary Chapman a identificat 5 limbaje prin care partenerii își exprimă sau înțeleg afecțiunea celuilalt.

Este interesant faptul că fiecare partener are limbajul propriu și poate fi diferit de al partenerului. Mai exact, chiar dacă tu ai impresia că te dai peste cap arătându-i partenerului cât îl/o iubești, el/ea poate simți diferit, ba chiar poate declara că nu îți pasă suficient. Cum se poate întâmpla una ca asta? Ai fost vreodată în situația în care partenerul să îți reproșeze că nu îi arăți suficient sentimentele sau că nu îți pasă de relație, deși tu credeai că l-ai asigurat de sentimentele tale? Iată mai jos explicația:

„Dacă vrem să avem o relație strânsă, trebuie să ne cunoaștem dorințele reciproca”, așa spune Gary Chapman în cartea sa. El argumentează că fiecare dintre noi are un rezervor afectiv care necesită alimentare (ca la o mașină), pentru a ne putea simți fericiți. Fiecare funcționează pe un „combustibil” diferit, de aceea e bine să îți cunoști propriul limbaj al iubirii, dar și pe al partenerului, astfel încât eforturile tale de a-i arăta dragostea să ajungă negreșit la acesta.

Autorul mai spune că, la începutul relației, în faza de îndrăgostire, folosim cam toate cele 5 limbaje în comunicarea cu partenerul. Cu timpul, fiecare se concentrează mai mult pe nevoile proprii și ajungem să comunicăm cu celălalt folosind doar limbajul propriu de iubire. Astfel, partenerii din cupluri ajung să simtă că nu se mai înțeleg, că eforturile nu le sunt apreciate, că nu sunt iubiți de celălalt.

Această teorie este foarte interesantă și are mult sens, iată care sunt beneficiile:

  • Eforturile tale vor fi direcționate eficient și vor fi apreciate;
  • Veți simți o conexiune mai puternică;
  • Veți avea interacțiuni mai productive.

Care sunt, deci, cele 5 limbaje ale iubirii:

  1. Declarațiile sau cuvintele de laudă – un instrument foarte puternic în exprimarea iubirii. În cadrul acestui limbaj, mai regăsim și încurațările, vorbele rostite pe un ton frumos, vorbele rostite cu politețe.

Este posibil ca limbajul partenerului tău să fie cel al declarațiilor dacă se simte apreciat și iubit atunci când îi lauzi eforturile, când îl alinți, când îi faci complimente și observi o nouă tunsoare sau o nouă bluză, când îi mulțumești pentru ce face etc.

 

  1. Timpul petrecut în doi. Aici autorul se referă la activități făcute împreună, când îți îndrepți atenția către celălalt, când faceți împreună lucruri care vă aduc plăcere.

E posibil ca limbajul partenerului tău să fie acesta dacă apreciază atunci când faci planuri să stați împreună, când îți faci timp să faceți activități împreună, când arăți că te bucuri să fii acolo. În plus, realizând mai multe lucruri împreună, vă și creați amintiri.

 

  1. Darurile. Pentru unele persoane, un dar înseamnă că este iubit/ă și apreciat/ă, că există cineva căruia îi pasă, chiar și atunci când nu are o valoare mare. Partenerei/partenerului tău e posibil să îi dovedești dragostea prin daruri, dacă își exprimă mulțumirea pentru dar prin ce a însemnat acel dar pentru el/ea și dacă apreciază atenția pe care ai acordat-o chiar mai mult decât darul în sine.

 

  1. Serviciile. Acest limbaj al iubirii cuprinde foarte multe exemple, cum ar fi: gătitul, spălatul vaselor, spălarea mașinii, căratul bagajelor, etc. Partenerul tău s-ar putea să aibă acest limbaj al iubirii dacă apreciază mai mult decât orice atunci când îl/o scutești de o treabă sau îl/o ajuți cu un serviciu.

 

  1. Contactul fizic. Pentru unii, mai mult decât orice contează îmbrățisările, mângâierile, săruturile sau raportul sexual. Un partener distant și rece nu prea ar reuși să facă fericit un partener cu acest libaj de iubire, pentru că acesta din urmă, se simte în siguranță când este atins, îmbrățișat, alintat.

 

Acum că le știi, te poți gândi ce fel de gesturi făcute de partener îți aduc ție împlinire și dovada că ești iubit/ă. Primul pas este identificarea propriului limbaj de iubire. Gândește-te ce îl rogi cel mai des pe partener, ce te face să te simți cel mai bine din ce face acesta, ce te rănește din ce face sau nu face, ce așteptări ai și cum îți manifești și tu iubirea. Aceste lucruri indică limbajul tău de iubire.

Ulterior, discută cu partenerul astfel încât să descoperiți care e acesta.

Știind fiecare ce limbaj de iubire are, relațiile ar fi mult mai eficiente și partenerii s-ar înțelege mult mai bine.

Ai identificat care e limbajul tău de iubire? Dar al partenerului? 😊

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.