Ce fac dacă partenerul meu nu vrea să folosească prezervativul?

Două aspecte sunt importante atunci când ne referim la viața sexuală: plăcerea și siguranta. Dacă primul ține de acea atracție explozivă, de legătura care se creează între parteneri și de senzațiile pe care le trăiește fiecare în timpul actului sexual, cel de-al doilea depinde semnificativ de utilizarea contracepției. Ne protejăm pentru că ne dorim să controlăm momentul apariției unei sarcini, dar și pentru a ține la distanță acele infecții cu transmitere sexuală (BTS) despre care am auzit o mulțime de lucruri neplăcute sau de-a dreptul înspăimântătoare.

Dintre toate metodele contraceptive disponibile, prezervativul este singurul care, folosit corect, de la începutul contactului sexual și până după ejaculare, oferă protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală (BTS). Ce este de făcut, însă, în acele cazuri în care partenerul refuză să-l folosească? Iată care sunt cele mai frecvente motive anti-prezervativ și care este rezolvarea:

„Nu am de ce să folosesc prezervativul, sunt complet sănătos!”

Știai că o persoană poate să aibă o infecție cu transmitere sexuală, chiar dacă nu există niciun semn care să indice acest lucru? Chiar dacă nu există mâncărimi, pete, pustule sau alte simptome specifice, infecția poate fi prezentă într-o formă asimptomatică. Uneori, poate să treacă și o perioadă de luni sau chiar ani până la apariția primelor simptome. În acest timp, persoana în cauza se poate simți perfect sănătoasă, realitatea fiind…alta! De exemplu, peste 70% dintre femeile și peste 50% dintre bărbații infestați cu chlamydia nu au niciun simptom. Așadar, dacă nu poți să vezi cu ochiul liber vreun simptom fizic, precum o inflamație sau o rană, asta nu înseamnă că ești 100% sănătos.

„Dacă port prezervativ, nu mai simt nimic.”

Din fericire, trăim vremuri în care oferta de prezervative este extrem de generoasă, iar opțiunile includ o mulțime de modele subțiri, care îi permit bărbatului să simtă aceeași plăcere pe care ar simți-o și fără prezervativ. Foarte important: mărimea prezervativului contează! Pentru ca partida de sex să fie pe deplin confortabilă, prezervativul trebuie să aibă mărimea potrivită. Ar fi bine să încerci prezervativul înainte de actul propriu-zis, până ce identifici mărimea ideală. În plus, acest lucru te va ajuta să afli dacă ești sau nu alergic la latex și îți da timpul necesar pentru a cumpăra un alt prezervativ, dacă va fi nevoie.

„Prezervativul este plictisitor.”

Iar lipsa prezervativului poate duce la o distracție pe cinste în cabinetul medicului care te va trata pentru infecția cu transmitere sexuală cu care te vei alege! Prezervativul nu are numai rolul de a reduce riscul de sarcină nedorită sau de contractare a unei BTS – el poate deveni un adevărat accesoriu pentru condimentarea relației. Colorate, texturate și/sau aromate, prezervativele sunt perfecte pentru a spori senzațiile de care aveți parte și pasiunea dintre voi.

„Prezervativul îmi afectează performanță sexuală.”

Mulți dintre bărbații care spun că le este dificil să-și mențină erecția atunci când folosesc prezervativul se află la primele experiențe sexuale sau în momente în care emoțiile și presiunea momentului își spun cuvântul. Însă, plecând urechea la spusele specialiștilor, aflăm că folosirea prezervativului face ca erecția să dureze mai mult și, astfel, prestația sexuală să fie una mai bună. Alege un model obișnuit (nu unul subțire sau ultra-subțire) și ai să vezi despre ce este vorba. Cunoști pe cineva care are probleme din cauza ejaculării precoce? Prezervativul este primul pas spre îmbunătățirea performanțelor sexuale.

Privind dincolo de aceste false motivații ce pun bețe în roate folosirii cu succes a prezervativului, singura problemă demnă de luat în seamă atunci când vine vorba de această metodă contraceptivă se referă la situațiile de urgență. Statistic vorbind, 1 din 3 persoane care au folosit prezervativ a avut parte de cel puțin o situație în care acesta s-a rupt sau a alunecat. În astfel de cazuri, soluția rapidă este pilula de a doua zi care, folosită în maximum 72 de ore (preferabil în primele 24 de ore), aceasta poate evita apariția unei sarcini nedorite. O găsești la farmacie, de unde o poți cumpăra fără rețetă de la medic!

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.