Fiecare dintre parteneri vine într-o relație cu propria personalitate, propriile așteptări, temeri, dorințe și speranțe. De multe ori, problemele sau neînțelegerile apar tocmai din cauza lipsei de comunicare sau a unor definiții și prejudecăți despre cum ar trebui să fie o relație fericită.
MITnr. 1Dacă partenerii se iubesc, înseamnă că-și cunosc foarte bine nevoile și sentimentele
De câte ori nu te-ai gândit că partenerul sau partenera ta ar trebui să intuiască dacă ai o problemă, fără ca tu să-i mai comunici asta direct? Se întâmplă foarte des într-un cuplu ca fiecare dintre parteneri să se aștepte ca celălalt să-i citească gândurile. Află însă, că ar fi timpul să schimbi puțin acest obicei. Poți avea relația puternică și sănătoasă pe care ți-o dorești numai dacă ești cu adevărat atent la nevoile și dorințele celuilalt și întotdeauna dornic sau dornică să comunicați cu încredere despre orice. Spune deschis ceea ce gândești pentru că vei evita multe dintre eventualele confuzii și, în plus, vei construi o relație solidă alături de partenerul sau partenera ta.
MITnr. 2Pasiunea nu dispare niciodată dacă ești cu adevărat îndrăgostit
Filmele romantice, inspirate sau nu din viața reală, sunt minunate pentru că ne arată, de multe ori, cum arată și se simt emoțiile adevărate și afecțiunea profundă. Cu toate acestea, pentru a rezista mulți, mulți ani, pasiunea are nevoie de ajutorul vostru, al amândurora. Dacă simțiți că rutina își face apariția în relația voastră, căutați moduri de a îmbina confortul unei relații frumoase și stabile cu elemente de noutate – călătoriți împreună, găsiți-vă o nouă pasiune comună, redecorați dormitorul sau întreaga locuință și nu neglijați efectul extrem de plăcut al surprizelor frumoase. Câteva idei: bilețele pe oglindă, mesaje neașteptate în mijlocul zilei, flori fără nicio ocazie specială, un mini-termos cu mesaj personalizat.
MITnr. 3O relație sănătoasă merge de la sine
O relație sănătoasă necesită dedicare și implicare din partea ambilor parteneri și este o combinație de mai multe elemente care dau stabilitate legăturii voastre. Este important să vă sfătuiți reciproc, să petreceți timp împreună, să fiți atenți la nevoile celuilalt și să creați o intimidate profundă, care stă la baza unei relații reușite.
MITnr. 4Conflictele pot pune capăt unei relații
Nu este valabil de fiecare dată. De fapt, ceea ce ar putea pune capăt unei relații ar fi nerezolvarea acestor conflicte. Conflictele care apar pe parcursul unei relații o pot ajuta să devină mai puternică, atât timp cât fiecare dintre parteneri este gata să-l asculte pe celălalt, încercând să-i înțeleagă punctul de vedere. Descoperă unde ar fi problema și încearcă să transformi divergențele în ceva productiv pentru relația ta, găsind soluțiile potrivite.
MITnr. 5Dacă celălalt s-ar schimba, relația ar funcționa mult mai bine
Știi că ești alături de persoana potrivită atunci când îi iubești calitățile și îi poți trece cu vederea eventualele defecte. Bineînțeles că o relație înseamnă și o ajustare, care ar trebui să vină însă natural, atât timp cât dorința de a fi împreună este una puternică. Dacă simți că ar trebui neapărat să se schimbe ceva anume, încercați să discutați cu calm, fără a căuta un vinovat. Atât timp cât veți înțelege nevoie celuilalt și vă veți dori cu adevărat să va fie bine împreună, orice problemă are rezolvare.
Dacă ai vreo nelămurire, medicul îți răspunde în cel mai scurt timp!Pornim la drum împreună, ne cunoaștem mai bine, învățăm unii de la ceilalți și de la specialiștii care ne pot lămuri cu mai multă acuratețe.
Propune un subiect sau trimite-ne comentariile tale încât împreună să fim mai bune și mai informate!
Secțiunea > #FARAMITURI
Secțiunea > Dragoste și sex
Secțiunea > Sondaje
Trimite-le medicului ginecolog la adresa doctorul@planificaneprevazutul.ro și vei primi răspunsul în cel mai scurt timp!