Educația sexuală începe din familie

Când ți-ai pus ultima dată întrebarea: „- Cine ar trebui să-mi educe copilul despre sexualitate?”. De multe ori, ca adulți, picăm în capcana de a lăsa școala sau, mai rău, internetul și grupul de prieteni, să preia acest rol esențial. Dar adevărul este că educația sexuală (care include mult mai mult decât anatomia) începe și ar trebui să fie consolidată chiar acasă, de către tine.

Educația sexuală în familie nu înseamnă doar să vorbești despre riscuri. Înseamnă să creezi o bază de încredere, să normalizezi corpul și emoțiile și să stabilești limite sănătoase. Părinții sunt prima și cea mai importantă sursă de informații. Când tu ești deschis, îi oferi copilului tău instrumentele necesare pentru a lua decizii informate, pentru a înțelege consimțământul și pentru a naviga prin complexitatea relațiilor.

De ce evită părinții subiectul?

Majoritatea adulților evită să vorbească deschis despre sex din câteva motive. Rușinea personală, teama că vorstârni” curiozitatea copilului prea devreme sau pur și simplu neștiința sunt câteva dintre ele. Mulți părinți nu au primit o educație sexuală pozitivă și completă, iar acest lucru creează un ciclu de evitare.

Vrem să știi: Când tu taci, copilul tău nu tace. El va căuta răspunsuri în altă parte, adesea din surse care nu sunt de încredere, bazate pe mituri sau pe informații eronate și periculoase.

Așadar, uite ce poți face diferit:

  1. Folosește termenii corespunzători. Îți recomandăm să numești părțile corpului, inclusiv organele genitale, cu denumirile lor corecte încă de la vârste mici. Normalizarea limbajului normalizează subiectul.
  2. Consimțământul începe cu „-Nu!”. Învață-ți copilul de mic că el deține controlul asupra corpului său. Dacă nu vrea să fie îmbrățișat de o rudă, acel Nu” trebuie respectat. Astfel, învață, practic, despre limite și consimțământ.
  3. Răspunde-i onest și simplu. Când îți pune întrebări despre „- Cum a venit pe lume?” sau despre diferențele dintre fetițe și băieți, răspunde-i la nivelul lui de înțelegere, dar fără minciuni.

Așa cum este subliniat și în articolulDialogul provocator dintre părinți și copii despre educația sexuală”, dialogul deschis în familie este baza unei educații sănătoase. Doar astfel, copilul învață să-și cunoască corpul, să-și exprime emoțiile și să-și stabilească limitele. Comunicarea sinceră dintre părinte și copil creează un spațiu de siguranță în care întrebările nu sunt penalizate, iar curiozitatea nu este rușinată, ci ghidată.

Materialul de față completează această perspectivă și aduce recomandări practice și exemple concrete care te pot ajuta să transformi teoria în conversații reale, adaptate vârstei și nivelului de înțelegere al copilului.

Fie că începi prin a normaliza limbajul despre corp, fie că răspunzi simplu și onest la întrebările lui, scopul este același: să construiești fundația unei relații bazate pe încredere, deschidere și respect reciproc.

 

____
Sursă poză de copertă: Freepik

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.