Acneea – ce e și cum scăpăm de ea. Sfaturi pentru un ten cât mai frumos

Acneea se formează atunci când sebumul secretat de piele se amestecă cu celulele moarte și blochează porii. Acesta e un mediu propice pentru bacterii să se dezvolte, iar amestecul rezultat conduce la roșeață, umflături sau chiar puroi, toate sub forma coșurilor.

Acneea apare de obicei pe obraji, pe frunte (în zona T), pe gât, piept, uneori chiar și pe umeri și spate, și este cauzată de un dezechilibru hormonal specific perioadei pubertății. De regulă, pubertatea apare în jurul vârstei de 9 ani și continuă pentru câțiva ani, devenind mai severă în jurul vârstei de 14-15 ani. Cu acneea se confruntă, la un moment dat, aproximativ 85% din populația tânără a lumii (12-24 de ani).

Ce cauzează acneea? O serie de factori, printre care se numără stimularea hormonală, producția excesivă de sebum produsă de glandele pielii sau acumularea de celule moarte și bacterii la suprafața pielii. Clima, stresul sau moștenirea ereditară joacă de asemenea un rol important în dezvoltarea și evoluția acneei la adolescenți.

Iată care sunt cele mai utile sfaturi care te ajută să ai un ten curat, mai puțin predispus la acnee:

  1. Spală-te pe față în fiecare zi. Curățarea pielii de două ori pe zi este cea mai importantă regulă de îngrijire pe care trebuie să o urmezi, pentru că te ajută nu numai să îndepărtezi impuritățile, celulele moarte și excesul de sebum, curățând porii, dar previne apariția coșurilor și ajută la menținerea unui ten sănătos.
  2. Folosește produsul de curățare a pielii potrivit. Un gel de spălare a feței oarecare nu te va ajuta să îți îmbunătățești calitatea tenului. Este important să acorzi atenție nevoilor pielii și să alegi ingredientele potrivite. Astfel, dacă ai tenul gras, e bine să alegi produse care conțin acid salicilic, peroxid de benzoil sau acid glicolic. Pentru pielea sensiblilă caută produse cu acid lactic sau ingrediente hidratante precum glicerina.
  3. Schimbă prosopul de față cât mai des. Utilizarea aceluiași prosop pentru curățarea feței o perioadă îndelungată conduce la înmulțirea bacteriilor cu care pielea intră în contact, ceea ce duce la apariția coșurilor.
  4. Machiază-te cât mai rar. Evită pe cât posibil să încarci tenul cu produse de machiaj precum fond de ten, pudră sau blush. Dacă porți totuși machiaj, nu uitați să îl cureți bine la sfârșitul zilei. Citește cu atenție etichetele produselor cosmetice pe care le cumperi și alege ingrediente oil-free, care nu încarcă sau usucă tenul.
  5. Încearcă să nu îți atingi fața. Bacteriile pot fi ușor transferate pe pielea feței prin atingere, blocând porii, lucru care înrăutățește situația pielii predispusă la acnee. De asemenea, când folosești telefonul, e indicat să nu îl aproprii foarte mult de piele – în caz contrar machiajul și alte impurități ajung în pori, cauzând apariția coșurilor.
  6. O dietă cât mai echilibrată ajută la menținerea unui ten sănătos. Alimentația influențează sănătatea tenului, 80% din calitatea tenului fiind afectată de ce mănânci. De aceea, este recomandat să ai o dietă echilibrată, bogată în fructe și legume proaspete, care conțin vitamina A (grapefruit, mango, brocoli), care ajută la normalizarea producției de celule moarte, un element important în formarea acneei.
  7. Nu uita să bei cât mai multă apă. Medicii recomandă să bei între 9 și 12 pahare de apă în fiecare zi (între 2,2 și 3 litri), pentru că și pielea este un organ ca oricare altul și, asemenea ficatului, are nevoie de o cantitate adecvată de apă pentru a funcționa în parametri normali.
Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.