Cum a fost cu țopăiala și cu grijile recent?

A trecut ceva timp de la ultima mea vizită, așa că mi-am zis ca e vremea să văd cum mai stau lucrurile. Mă aștept însă ca totul să fie în ordine și să ai un plan, că doar vine vreme de derdeluș! Adică ori iepurește, ori cu toată viteza înainte, da’ cu echipament de protecție, să ne înțelegem!

Cu toate sărbătorile care se apropie, te așteaptă un du-te-vino de pomină! Cadouri, alergături, pupături și să nu uităm, alunecuș! În ceea ce privește cadourile, aș zice să ai grijă să nu te alegi cu ce nu-ți dorești! Pentru asta îți trebuie plan principal și, la nevoie, plan de backup!

Chiar dacă te-ai descurcat până acum, ai grijă și de-acum înainte! Am încredere în tine! Dacă totuși ai îndoieli, întrebări sau s-a-ntâmplat necazul, zic să le scrii de urgență specialiștilor la adresa doctorul@planificaneprevazutul.ro. În plus, te echipezi binișor cu informații antiderapante dacă dai o raită pe site. Poți să te dai pe pârtia contracepției de lungă durată, pe pârtia contracepției de urgență sau să afli multe noutăți despre viața sexuală din articolele de la secțiunea „Despre tine”.

Cât despre mine, ne vedem pe pagina de Facebook www.facebook.com/PlanificaNeprevazutul acolo unde toată săptămâna voi publica sfaturi unul și unul! În plus, sunt pus pe distracție, dar cu măsuri de protecție! Intră să vezi!

Înscrie-te la newsletter ca să fii tot timpul la curent cu noutățile!

Află mai multe pe această temă!