Ce trebuie să știi despre bolile cu transmitere sexuală (BTS)

Viața sexuală este ceva cu totul și cu totul specială, dar la fel de adevărat este și că ea poate avea numeroase consecințe neplăcute și nedorite. Iată câteva detalii despre aceste consecințe, astfel încât să știi la ce să ai grijă și de ce să te ferești.

Bolile cu transmitere sexuală (BTS)

Bolile cu transmitere sexuală sunt cauzate de diferiți viruși și bacterii care se transmit prin contact sexual, cum ar fi: trichomonas, chlamydia, păduchii pubieni, herpesul genital, gonoreea, hepatita B/C, HIV, sifilis. Indiferent dacă ți-ai început deja sau nu viața sexuală, este bine să știi cum să te protejezi de acestea.

4 lucruri cheie pe care trebuie să le știi despre BTS:

  1. BTS pot afecta pe oricine, indiferent de sex, rasă sau naționalitate. Totuși, tinerii și adolescenții sunt cei care se infectează cel mai des. În medie, unul din 4 tineri activi sexual contractează o boală cu transmitere sexuală.
  2. Poți contracta o BTS prin orice tip de contact sexual, inclusiv vaginal, oral sau anal.
  3. Adesea, la început, BTS pot fi asimptomatice. Cu toate acestea, chiar dacă simptomele lipsesc, infecția se transmite de la o persoană la alta. În plus, chiar dacă observi niște simptome, le poți confunda ușor cu alte probleme care nu sunt boli cu transmitere sexuală, precum candidoza.
  4. Unele BTS sunt tratabile și dispar, însă altele sunt incurabile. Dacă nu sunt tratate, unele BTS pot duce la boli inflamatorii pelvine, infertilitate, cancer de col și chiar la deces. De aceea, dacă crezi că ai putea avea o problemă, cel mai bine este să mergi cât mai curând la ginecolog pentru a găsi soluția potrivită.

Protejează-te de BTS!

  • Nu poți contracta o BTS dacă nu faci sex sau dacă nu ai contact intim cu o altă persoană.
  • Prezervativul este singura metodă contraceptivă care te poate ajuta să te protejezi de bolile cu transmitere sexuală, cu condiția să fie folosit corect: de la începutul contactului sexual, înainte de orice atingere între zonele genitale, și până la final, după ejaculare. El nu te poate proteja de însă de TOATE bolile cu transmitere sexuală – de exemplu, virusul HPV și herpesul genital se pot lua chiar dacă utilizezi prezervativ. Cu toate acestea, dacă îl folosești corect la fiecare contact sexual, riscul de infectare este mult mai mic.
  • Discută cu medicul pentru a putea lua decizii informate.

Cum știu dacă am o BTS?

Trebuie să mergi imediat la medic dacă simți dureri de abdomen sau dacă secrețiile vaginale sunt de culoare galbenă, gri sau verde și au un miros neplăcut. Acestea prezintă caracteristici normale dacă sunt incolore sau de culoare deschisă, albicioasă și dacă au miros de lapte acru. Citește mai multe detalii despre principalele BTS: http://www.planificaneprevazutul.ro/bolile-cu-transmitere-sexuala-bts/.

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.